Concertul de Anul Nou susținut de Filarmonica din Berlin va fi transmis în direct la București

Concertul de Anul Nou susținut de Filarmonica din Berlin va fi transmis în direct la București
Publicat: 28/12/2014, 11:38

Concertul de Gală de la Berlin, interpretat de Filarmonica Berlin, unde invitat special este pianistul Menahem Pressler, va fi transmis în direct, pe 31 decembrie, de la ora 18.30, la The Light Cinema din Capitală, melomanii putând asculta lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart și Antonín Dvořák.

Timp de mai bine de o jumătate de secol, pianistul Menahem Pressler a făcut istorie cu înregistrările și interpretarea sa din cadrul Beaux Arts Trio, fondată chiar de Menahem Pressler în 1955. Pressler s-a născut în Magdeburg în 1923, însă în 1939 a emigrat împreună cu familia sa în Palestina, refugiindu-se astfel de regimul național-socialist, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

A debutat alături de Berliner Philharmoniker în ianuarie 2014 cu „Concertul pentru pian în Sol major, K. 453”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Publicul l-a ovaționat pe Pressler în picioare, iar presa a descris interpretarea sa ca o adevarată „bucurie maiastră a muzicalității și a tonului său unic, atât de complet și familiar în același timp”.

Pentru apariția sa în Sala de Concerte a Filarmonicii Berlin de Anul Nou, Pressler a selectat din nou Mozart: „Concertul pentru pian în La major, K. 488”. Lucrarea a fost compusă de Mozart în timpul primilor ani la Viena.

Concertul de Gala de Anul Nou se deschide cu Simon Rattle, dirijând muzica de Jean-Philippe Rameau: o suită de melodii instrumentale ale piesei de opera-balet „Les Indes galantes”, care aduce pe scenă muzica barocă franceză în cele mai bune momente ale sale.

După pauză, muzicienii se pregătesc să intre în noul an plini de viață, pe corzi slave: o suită orchestrală din fermecătoarea opera folk a lui Zoltan Kodaly Hary Janos, precum și o selecție ale popularelor „Slavonic Dances”, de Antonín Dvořák.

Prețul unui bilet pentru acest eveniment este de 55 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×